Noua conducere a Aeroportului Baneasa are un proiect de extindere

Fara a mai astepta ca operatorul low-cost Blue Air sa demareze lucrarile de extindere a aerogarii, noua conducere a Aeroportului International Aurel Vlaicu Baneasa, isi face propriul plan de dublare a terminalului de plecari, printr-un proiect propus de directorul general George Mihalcea

Pe de alta parte, nici Blue Air nu renunta la contractul de concesiune incheiat anul trecut cu aeroportul, insa lucrarile de constructie a terminalului propriu sunt intarziate din cauza unor avize care trebuie obtinute de la Primaria Sectorului 1.

Directorul general al aeroportului a declarat ca la sfarsitul acestui an va expira contractul de inchiriere cu compania UPS, care ocupa aripa din dreapta a aeroportului. Contractul nu va mai fi prelungit, iar spatiul respectiv va fi folosit pentru extinderea zonei de plecari, care practic se va dubla.

Mihalcea a declarat, referitor la compania Blue Air, ca aceasta poate sa-si continue proiectul de extindere.

O data realizat acest proiect, zona centrala a aerogarii, care acum are rolul de sala de asteptare, va deveni zona de tranzit, pentru pasagerii care au trecut de controlul de securitate.

In 2008, aeroportul a concesionat catre Blue Air, pe 25 de ani, o suprafata de teren de 5.000 mp, pe care compania aviatica s-a angajat sa ridice un nou terminal, in termen de 8 luni de la obtinerea tuturor avizelor. Blue Air estimeaza ca terminalul va necesita o investitie de 9,5 milioane EUR.

In 2008, aproximativ 1,8 milioane de pasageri au utilizat Aeroportul Baneasa, numar dublu fata de 2007, iar in primul trimestru al acestui an, numarul pasagerilor a crescut cu 18% fata de perioada similara din 2008, in timp ce estimarea pentru intreg anul este de 2,1 milioane de calatori.

Source: Gandul