Nelu Iordache a deschis primul restaurant cu autoservire Self

Pe data de 14 iulie, omul de afaceri Nelu Iordache, care detine un holding cu afaceri de peste jumatate de miliard de euro in constructii, transport aerian si pomicultura, a deschis primul restaurant cu autoservire Self.

Lantul de restaurante va fi condus de un manager francez, Jean Pierre Richeton.

Nelu Iordache a alocat anul acesta un buget de investitii de 25 milioane EUR pentru dezvoltarea companiilor din grup, potrivit declaratiilor anterioare ale lui Gheorghe Racaru, directorul de strategie si dezvoltare al grupului.

Aproximativ 10 milioane EUR din aceasta suma vor fi alocate demararii lucrarilor la aeroportul George Enescu din Bacau, pe care Iordache il are in concesiune pe o perioada de 34 ani.

Alte 10 milioane EUR vor fi folosite de compania de taxi aerian privat Direct Aero Services pentru achizitionarea de avioane mici, iar restul vor fi folositi pentru extinderea flotei aeriene a companiei Blue Air.

Source: Ziarul Financiar