Ministrul Ovidiu Silaghi apreciaza ca de 1 mai pe litoral vor fi 10.000 turisti

Ministrul intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului, Turismului si al Profesiilor Liberale, Ovidiu Silaghi, s-a intalnit saptamana trecuta la Mamaia cu autoritatile locale de pe litoralul romanesc si cu specialisti in domeniul turismului din aceasta zona.

Ovidiu Silaghi a anuntat ca pe litoralul romanesc vor fi prezenti in minivacanta de 1 mai cel putin 10.000 turisti iar gradul de ocupare al statiunii Mamaia va fi de 65%.

Ministrul a mai precizat ca a primit asigurari de la reprezentantii primariei Constanta ca Planul Urbanistic Zonal al plajei Mamaia, respins la ultima sedinta a Consiliului Local Muncipal, va fi aprobat si in acest fel operatorii de plaja vor putea amplasa dotarile corespunzatoare, dusuri, cabine de schimb, umbrele, sezlonguri si beach-baruri.

In cadrul intalnirii de la Mamaia a fost prezentat si Nicolae Buzdun, fost subsecretar de stat la Ministerul Economiei si Comertului, care incepand cu data de 26 aprilie ocupa functia de consilier personal al ministrului pe probleme in turismul de pe litoral.

Nicolae Buzdun a declarat ca Romania are cea mai scazuta fiscalitate din Europa si ca de vina pentru stabilirea tarifelor de cazare sunt proprietarii unitatilor de cazare. Acesta sustine, insa, ca tarifele de pe litoralul romanesc sunt mai scazute decat cele de pe litoralul bulgaresc.

La randul lui, Dragos Raducanu, secretar al Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, a declarat ca in statiunile de pe litoral vor fi deschise hoteluri in toate statiunile de la Mamaia la Mangalia.
Source: Wall-Street