In aceasta saptamana, consultantul austriac Robert Apschner, specializat pe proiecte de turism, amenajari de partii de schi si instalatii pe cablu, a evaluat sansele orasului Piatra Neamt de a dispune de o baza turistica pentru sporturi de iarna. Expertul austriac a propus reamenajarea partiei situate pe dealul Cozla si montarea unei instalatii de urcare cu telescaun.
Viceprimarul din Piatra Neamt, Mihaela Stoica, a declarat ca pe data de 10 februarie se va organiza o licitatie in baza careia va fi selectata firma care se va ocupa de amenajarea spatiului schiabil. Pana in luna martie va fi organizata o noua licitatie pentru liftul inclinat, Skylift, care se va construi pe culmea Pietricica.
Investitiile in baza turistica vor fi posibile prin accesarea de fonduri structurale iar municipalitatea va aloca 130 miliarde ROL proveniti din fonduri proprii si dintr-o linie de credit. Lucrarile vor fi demarate in acest an iar finalizarea lor este prevazuta in termen de 18 luni.
Source: Evenimentul Zilei