Investitie de peste 23 mil. RON in renovarea Castelului Karoly

Renovat in perioada 2009-2012 cu ajutorul Programului Operational Regional 2007-2013, castelul familiei nobiliare Karoly din orasul Carei, judetul Satu-Mare, a redevenit o atractie turistica importanta.
Lucrarile au fost finantate prin Programului Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 5– Dezvoltarea durabila si promovarea turismului. Contractul de finantare, cu un buget total de 23.179.393,51 RON, a fost semnat in luna aprilie 2009, iar lucrarile au inclus interventii la structura de rezistenta, pentru reducerea umiditatii, salubrizarea subsolurilor, refacerea tencuielilor interioare si exterioare, restaurarea acoperisului, restaurarea elementelor decorative, restaurarea si inlocuirea tamplariei.
In primele sase luni de la deschidere, Castelul a fost vizitata de peste 30.000 de vizitatori din 25 de tari din Europa, Asia, America de Nord si Australia.
Pentru diversificarea serviciilor turistice, modernizarea va continua cu reabilitarea fostului manej al castelului, situat in parcul dendrologic, pentru care Primaria Carei a obtinut in 2012 o finantare de 660.000 EUR, tot prin Programul de cooperare transfrontaliera Ungaria-Romania 2007-2013–proiect care va fi realizat in parteneriat cu Primaria orasului Nyirbator din Ungaria.
Planurile includ, de asemenea, realizarea unui hotel si a unui restaurant in fostele case ale personalului de serviciu, in imediata apropiere a castelului, amenajarea unei crame pentru promovarea vinurilor din zona, la subsol, precum si includerea castelului in circuitul turistic international.

Source: Financiarul.ro