Investitie de 4,77 milioane EUR in statiunea Borsec

La sfarsitul acestei luni, primaria Borsec va organiza o licitatie pentru a desemna firma care se va ocupa de constructia unui complex balneoclimateric, cu sali de tratament, saune si bazine pentru bai. Proiectul, cu o valoare de 4,77 milioane EUR, fara TVA, este finantat in principal de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, MDRT.

Acest proiect are ca scop relansarea turismului, dupa ce in anul 2002 s-a inchis singura baza de tratament care functiona in Borsec.

Primarul orasului Borsec, Mik Jozsef, a declarat ca lucrarile de constructie a complexului vor dura 3 ani.

Centrul va avea o suprafata construita de peste 4.500 mp si o capacitate de pana la 1.200 de persoane pe zi.

Potrivit primariei, in ultimii 15 ani numarul turistilor din Borsec a scazut cu peste 80%, pe fondul numarului redus al unitatilor de primire, al lipsei unui centru de tratament sau al spatiilor verzi amenajate.

Primaria estimeaza ca in primii 3 ani de la deschiderea noului centru de tratament numarul turistilor din statiune va creste pana la 76.650 anual, pentru ca ulterior sa ajunga la peste 127.000 in primii 5 ani, respectiv 178.500 in 10 ani.

Source: Wall-Street