Investitie de 2 milioane de euro: zona Obor, modernizata de un dezvoltator privat

Cel mai nou mall al Capitalei aduce modificari in infrastructura din zona. Dezvoltatorul centrului comercial Veranda va investi circa doua milioane de euro in largirea strazii Ziduri Mosi, marirea trotuarului pe ambele parti, mutarea si modernizarea statiei de tramvai 36. Totodata, planurile implica si investitii in schema de canalizare si mutarea stalpilor de electricitate, lucrarile beneficiind de sprijinul autoritatilor locale.
Descris drept „primul mall verde si de proximitate din Bucuresti”, centrul comercial Veranda va fi ridicat in zona Obor, urmand a fi inaugurat la finalul acestui an. Cu aceasta ocazie, dezvoltatorul Prodplast Imobiliare a anuntat ca demareaza lucrari de imbunatatire a infrastructurei in zona: largirea strazii Ziduri Mosi si modernizarea statiei de tramvai 36, investitie ce se ridica la doua milioane de euro.
„Construim drumuri noi pentru a oferi celor peste 430.000 de locuitori din zona Obor o experienta moderna de shopping si petrecere a timpului liber. Accesul usor va defini Veranda. La mai putin de 5 minute de mers pe jos sunt cele 16 linii de transport in comun si statia de metrou Obor, aflata la o distanta de doar 400 de metri. Construim si 1.200 de locuri de parcare, de care vizitatorii zonei comerciale Obor vor beneficia, contribuind astfel la descongestionarea traficului dintr-o zona supra-aglomerata in prezent. In plus, impactul asupra locuitorilor din apropiere va fi unul redus pe intreaga perioada a lucrarilor, intrucat circulatia de pe strada Ziduri Mosi nu va fi intrerupta”, a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltator al centrului comercial Veranda.
Strada Ziduri Mosi urmeaza sa fie largita cu aproximativ 500 de metri.
Pe ambele parti ale soselei, trotuarul va fi imbunatatit si marit cu cate 4 metri.
 
Statia tramvaiului 36 va fi mutata, iar in noul amplasament se va construi un refugiu.
 
Planurile mai presupun mutarea stalpilor de electricitate si investitii in schema de canalizare
In vederea largirii carosabilului de pe sensul opus centrului comercial Veranda, Piata Obor a contribuit prin cedarea suprafetei de teren necesare, de 920 metri patrati, in timp ce investitia facuta de dezvoltatorul Veranda include si cedarea unui teren de peste 2.000 de metri. Acestea lucrari de imbunatatire si modernizare a infrastructurii din zona Obor sunt realizate beneficiind de sprijinul autoritatilor locale, urmand sa fie finalizate la finalul acestui an.
Cu o suprafata inchiriabila totala de aproape 30.000 mp, mallul Veranda va include peste 100 de magazine, un hipermarket, zona de restaurante, parcare si un spatiu verde vast, de peste 15.000 de mp. Rezultat al unei investitii de 60 milioane euro, centrul comercial din zona Obor va fi deschis publicului spre sfarsitul acestui an.

Source: Imopedia/Media