In primele sase luni din 2007 Malev a inregistrat o crestere de 30% a veniturilor

In primele sase luni din 2007 compania aeriana Malev a inregistrat o crestere de 30% a veniturilor, fata de aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a numarului mai mare de zboruri efectuate in si dinspre Romania.

Madalina Cretu, country commercial manager al companiei pentru Romania si Moldova, a declarat ca in primul semestru din acest an numarul de zboruri pe ruta Bucuresti-Budapesta s-a dublat comparativ cu prima parte a anului trecut, ajungand la 4 curse zilnic iar numarul zborurilor operate de la Targu-Mures a crescut de la 3 zboruri pe saptamana in 2006 la 7 zboruri pe saptamana in acest an.

In 2006 Malev a inregistrat o cifra de afaceri de 11,5 milioane EUR in Romania iar daca ritmul de crestere de 30% se va mentine pana la sfarsitul acestui an, veniturile companiei pe piata locala vor atinge 15 milioane EUR, potrivit estimarilor Ziarului Financiar.

Operatorul ungar Malev opereaza 62 de zboruri saptamanale catre si dinspre Romania, inclusiv cele in parteneriat, acoperind 5 orase din Romania, Bucuresti, Timisoara, Constanta, Cluj-Napoca si Targu-Mures.

Cea mai dinamica ruta operata de Malev este Bucuresti – Budapesta unde numarul de zboruri s-a dublat in acest an.

Budapesta este folosita ca hub pentru diferite destinatii din Europa de Vest si nu numai, ceea ce contribuie la cresterea Malev pe piata locala.

Malev este fosta companie de stat a Ungariei, care a fost privatizata in acest an, cumparatorul fiind Air Bridge, o companie controlata de miliardarul rus Boris Abramovici.

In acest an Malev a intrat in alianta One World, din care fac parte operatori aerineni precum British Airways, Finnair, American Airlines sau Iberia, ceea ce ii confera companiei conexiuni mai bune in intreaga lume.

Source: Ziarul Financiar