In primele noua luni ale lui 2006 Accent Travel & Events a inregistrat o cifra de afaceri de 9,5 milioane EUR

In primele noua luni ale acestui an Accent Travel & Events a inregistrat o cifra de afaceri de 9,5 milioane EUR, in crestere fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand a inregistrat o cifra de afaceri de 8,5 milioane EUR. Directorul general al agentiei, Lucian Boronea, estimeaza ca pana la sfarsitul anului compania va inregistra o cifra de afaceri de peste 10 milioane EUR, o contributie importanta avand-o vanzarea ofertelor pentru revelion.

In prezent, segmentul leisure contribuie la veniturile agentiei obtinute din turism cu aproximativ 60% iar activitatile din domeniul business se concentreaza pe organizarea de conferinte si evenimente corporate, calatorii de recompensare oferite de companii pentru angajati, acest domeniu contribuind in proportie de 15% la veniturile agentiei.

In cifra de afaceri a agentiei Accent Travel & Events vanzarile de bilete on-line detin o pondere de 5%, cea mai mare parte a contractarilor fiind realizate prin intermediul agentiilor specializate in ticketing iar activitatea de ticketing detine o pondere de 80% din cifra de afaceri. Lucian Boronea estimeaza ca vanzarile de bilete on-line vor reprezenta 20% din cifra de afaceri pe 2007 si totodata vor contribui la cresterea cifrei de afaceri cu 5-10%.

Activitatea agentiei este structurata pe trei domenii, turism intern si extern, organizarea de conferinte si incentive trip.

Agentia urmareste deschiderea unor agentii in Ardeal, insa aceasta decizie va fi luata in functie de eficacitatea portalului de internet, in prezent concentrandu-se pe dezvoltarea site-ului, a precizat Lucian Boronea.
Source: Ziarul Financiar