In prima jumatate a acestui an cursele low-cost au crescut cu 80% traficul pe Aeroportul Baneasa

In primele sase luni din 2006, Aeroportul International Aurel Vlaicu din Baneasa, a inregistrat o crestere de 80% a numarului de pasageri, fata de aceeasi perioada a anului trecut, in mare parte datorita cresterii numarului de companii low-cost care opereaza pe aeroport. Au fost inregistrati 261.828 pasageri, fata peste 144.000 pasageri cati au fost inregistrati in prima jumatate a anului trecut.

Se estimeaza ca circulatia va atinge aproximativ 410.000 pasageri pana la sfarsitul acestui an si aproximativ 480.000 pasageri in 2007.

Numarul de miscari de aeronave inregistrat in primul semestru din 2006 a fost de peste 7.000 iar pentru 2007 se estimeaza ca numarul de miscari va ajunge la aproximativ 15.700.

Principalele companii aeriene care opereaza zboruri de pe Aeroportul Baneasa sunt Blue Air din Romania, MyAir Airlines si SkyEurope din Slovacia iar compania Carpatair isi va muta operatiunile pe Aeroportul Henri Coanda-Otopeni, din cauza operatiunilor de modernizare a Aeroportului Aurel Vlaicu.

Aeroportul din Baneasa isi va suspenda temporar activitatea pe o perioada de aproximativ 45 de zile in lunile septembrie si octombrie, timp in care se va repara zona de mijloc a pistei.
Source: Curierul National