In decembrie vor fi ales noii ambasadori ai turismului romanesc

Autoritatea Nationala pentru Turism, ANT, va desemna in luna decembrie a acestui an, noi ambasadori ai turismului romanesc, unul dintre acestia urmand sa fie designerul Catalin Botezatu, a precizat presedintele ANT, Anca Pavel Nedea.
„Romania are un potential extraordinar, sa nu uitam ca anul acesta este castigatoarea unui premiu international Lonely Planet, este pe locul 1 la recomandari ale acestui mare forum, recomandare care tine de regiunea Transilvania. Iata, pentru prima data, Romania se afla intr-un top recomandat tuturor oamenilor de pe mapamond. Eu cred ca trebuie sa profitam de asta. Am avea totodata nevoie de un minister dedicat numai turismului. Prin turism se deschid foarte multe porti, turismul reprezinta o cale de a aduce noi investitori in Romania", a declarat Catalin Botezatu.
El sustine ca a fost deja ambasador al Romaniei, fara sa vrea, si compara litoralul romanesc cu Ibiza si Saint Tropez.
Presedintele ANT si Catalin Botezatu au participat pe data de 12 noiembrie la deschiderea Targului de Turism al Romaniei, editia de toamna, la Romexpo.
Printr-un program lansat in anul 2013, peste 20 de persoane au primit pana in prezent titlul de ambasadori ai turismului romanesc si totodata pasapoarte diplomatice.

Source: Mediafax