Potrivit unui clasament al gradului de poluare in cele mai mari 100 de orase ale Vechiului Continent, publicat de Asociatia Respire in parteneriat cu revista „We demain” si realizat folosind baza de date Airbase a Agentiei Europene de Mediu, care strange inregistrarile tuturor statiilor europene de masurare a calitatii aerului, orasul Cluj Napoca se afla pe prima pozitie cu cel mai curat aer. Bucurestiul se situeaza pe locul 86, iar Timisoara pe locul 64. Per ansamblu, conform studiului, in partea de nord a Europei aerul este mai curat decat in sud.
Clasamentul a fost determinat prin adaugarea numarului de zile de depasire, in 2011, a unor praguri sanitare de catre trei poluanti: PM10 (particule cu diametrul mai mic de 10 microni), dioxidul de azot si ozonul. Numarandu-se printre principalii agenti nocivi din aer, acesti trei poluanti periculosi pentru sanatate pot provoca tulburari respiratorii, boli cardiovasculare, cancere pulmonare si pot cauza decese timpurii.
Cotidianul Le Monde subliniaza ca orasul Cluj Napoca care se afla in fruntea clasamentului, nu are decat doi senzori, care nu masoara particulele fine, in timp ce Berlinul, care detine o retea de 48 de statii de masurare, se situeaza abia pe locul 65.
Acest clasament reflecta conditiile geografice foarte diferite dar si dispozitive de masurare a calitatii aerului foarte inegale in ceea ce priveste fiabilitatea.
"Masurarea imperfecta a poluarii este un semn care arata ca Europa nu este suficient de proactiv in aceasta problema", subliniaza Sebastien Vray, presedintele asociatiei „Respire”.
In general, printre orasele cel mai bine clasate se afla cele care practica o politica de descurajare a traficului de autoturisme personale, dezvoltand o politica de mobilitate urbana sustenabila. Orasele pilot ale miscarii „Slow Cities”, nascuta in 1999 cu scopul de a promova ritmurile lente de circulatie, sunt bine pozitionate: Edinburg (2), Bristol (12) — in Regatul Unit, Bonn (10) — in Germania, Utrecht (11), Rotterdam (21) — in Olanda, dar si Valencia (20) — in Spania, Malmo (25) si Goteborg (26) — in Suedia.
Source: Realitatea