Impozitul forfetar va obliga pensiunile sa lucreze la negru

Impozitul forfetar sau introducerea unui impozit minimal pe care toti proprietarii de pensiuni sau hoteluri mici vor fi obligati sa-l plateasca din acest an, ii va impinge pe multi dintre micii intreprinzatori spre faliment sau spre alimentarea economiei subterane, comenteaza reprezentantii asociatiilor de profil din Romania.

Conform ultimelor variante vehiculate in piata, modificarile la Codul Fiscal ar urma sa ia in calcul introducerea unui impozit minim de 0,5% din cifra de afaceri a pensiunilor si hotelurilor, indiferent daca au declarat sau nu profit. In cazul unui profit declarat, proprietarii ar urma sa achite un impozit de 6.500 RON anual.

Marilena Stoian, presedintele Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural, ANTREC, a precizat ca aceasta reglementare nu ia in considerare faptul ca pensiunile au cinci, sase sau sapte camere si nu au activitate permanenta, iar daca vor fi obligate sa plateasca aceasta taxa nu vor avea cu ce sa o plateasca si, ca sa poata functiona in continuare, vor incepe sa nu mai faca inregistrari si sa lucreze la negru.

Reprezentantul ANTREC a declarat ca va solicita guvernului o demarcatie pentru ca la unitatile care au sub opt-zece camere sa nu se aplice impozitul, pentru ca lucrul acesta ar insemna un faliment sigur. Acest impozit nu va descuraja marii jucatori, in schimb, ii va bloca pe toti ceilalti, si multi vor prefera sa nu mai faca agroturism, a explicat presedintele ANTREC.

Mihai Rajnita, secretarul general al Federatiei Industriei Hoteliere din Romania, FIHR, apreciaza ca o astfel de ordonanta ar trebui gandita in cele mai mici amanunte, mai ales in contextul actual economic, cand imposibilitatea achitarii impozitelor catre stat ar duce la cautarea altor surse de finantare, nu intru totul legale, pentru a asigura functionalitatea unitatilor hoteliere.

Specialistii considera ca cei mai afectati de aceasta ordonanta vor fi prestatorii mici de servicii, care inregistreaza o marja de profit foarte mica si care vor trebui sa vina cu bani de acasa, a declarat Mihai Rajnita.

In 2009, sunt inregistrati aproximativ 3.000 de membri ANTREC. La nivel national numarul pensiunilor ce activeaza pe piata de profil se ridica la 5.000.

Source: Business Standard