Hotelul Sheraton din Bucuresti estimeaza o crestere de 20% a cifrei de afaceri in acest an

Pentru acest an, hotelul Sheraton din Bucuresti, parte a lantului hotelier Starwood Hotels & Resorts, estimeaza o crestere a afacerilor cu 20%, pe baza investitiilor programate pentru prima parte a anului. Compania care administreaza hotelul a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 10 mil. EUR din care 55% din cazare, 30% din F&B si 15% din chirii.
Pentru prima parte a anului, compania are programate investitii de peste 350.000 EUR in cofetaria Centro, in crearea unui centru de relaxare ce va fi deschis la inceputul lunii iulie si in extinderea parcarii.
Printre obiectivele Sheraton de anul acesta se numara si refacerea intregului meniu si repozitionarea restaurantului Avalon, respectand cele mai inalte standarde de calitate pentru un hotel de 5 stele.
Hotelul Sheraton din Bucuresti are 270 de camere, un centru de conferinte de 1.200 mp si o zona de restaurant. 

Source: Profit