Hotelul International din Baile Felix a primit sigla Eurospa-med

Hotelul International din statiunea Baile Felix este primul hotel din Romania care a primit sigla Eurospa-med din partea Asociatiei Europene a Statiunilor Balneare, AESB, ce atesta calitatea infrastructurii generale a terapiilor, igienei si securitatii turistilor.

Setul criteriilor care trebuie respectate contine 400 de intrebari din domeniile managementului de sistem si de conformitate, al procurarii si aprovizionarii cu factori terapeutici, al procedurilor terapeutice si al wellness-ului, al activitatilor de cazare si de alimentatie publica, a declarat directorul de marketing al Turism Felix SA, Livia Oprea.

Hotelul International a fost inaugurat in luna aprilie 2007, dupa ce a fost supus unui proces de renovare, modernizare si extindere, in prezent, baza putand deservi 400 de clienti pe zi. Suma totala investita in renovarea hotelului a fost de aproximativ 10 milioane EUR, din care dotarea cu aparatura a costat peste 1 milion EUR.

Printre tratamentele oferite se numara bai cu apa termala in vane si bazine, bai cu plante, dusuri scotiene, masaj subacvatic, hidromasaj, caracalla, dusuri speciale, jacuzzi, bai galvanice, ultrasunete, inhalatii cu apa termala si medicamente, masaj medicinal si limfatic, reflexoterapie, terapie laser, mecanoterapie, bai de lumina si termoterapie.

Asociatia Europeana a Statiunilor Balneare cu sediul la Bruxelles, care reuneste reprezentanti ai asociatiilor nationale de profil din tarile europene, a adoptat sigla EUROPESPA pentru ca statiunile de sanatate acreditate sa fie diferentiate de alti competitori si ca sa demonstreze recunoasterea internationala a unei calitati superioare a serviciilor.

Source: Wall-Street