Drumul apelor minerale din Covasna si Harghita va fi realizat cu fonduri PHARE de 5 milioane EUR

Drumul apelor minerale va parcurge 14 localitati cu potential balnear din judetele Covasna si Harghita, vizand reabilitarea din punct de vedere economic, social si cultural a zonelor bogate in resurse minerale si reincluderea lor in circuitul turistic. In prezent au fost primite toate avizele necesare, urmand ca din primavara proiectul sa inceapa sa fie pus in aplicare.

Zonele cuprinse in proiect sunt partea de vest a judetului Covasna care cuprinde localitatile Sfantu Gheorghe, Valcele, Belin, Baraolt, Batanii Mari si Bixad, zona de est care va lega statiunea Covasna de Baile Balvanyos si Martanus iar pe teritoriul judetului Harghita, zona dintre Valea Homorodului pana la Remetea.

Proiectul turistic Drumul apelor minerale face parte din cele patru proiecte selectate in cadrul Programului PHARE la sectiunea infrastructura mare regionala, care vor fi finantate anul viitor cu suma totala de 15,5 milioane EUR.
Source: Romania Libera