Continental Hotels: crestere de 3% in primul semestru din 2008

In primul semestru din 2008, compania Continental Hotels a inregistrat o crestere de 3% a afacerilor comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Pentru acest an, Radu Enache, proprietarul lantului Continental, estimeaza o cifra de afaceri de 31-32 milioane EUR, iar pentru 2009 estimeaza o crestere de pana la 40 milioane EUR.

Scaderea lichiditatilor a survenit ca o consecinta a majorarii costurilor, in conditiile unor cheltuieli mai mari cu utilitatile si electricitatea. Profitul operational se situeaza la 30%-35% si va fi afectat in acest an de cresterea costurilor, care au crescut cu peste 7%.

Totodata, omul de afaceri a declarat ca, in prezent, fluctuatia de personal s-a majorat de 4 ori fata de nivelul din 2005, pana la 27%, cel mai inalt grad de deficit fiind inregistrat pe pozitii situate mai jos de middle management.

Salariile din sectorul turistic sunt printre cele mai scazute la nivel de economie. Salariul mediu net al angajatilor din hoteluri si restaurante a ajuns la 200 EUR in luna mai 2008, in crestere cu doar 1,5% fata de luna mai 2007.

In prezent, Continental are peste 1.000 de angajati, numarul acestora urmand sa se dubleze in perioada 2010-2011, cand va fi finalizat planul de investitii de 135-138 milioane EUR.

Lantul Continental detine in prezent 14 unitati hoteliere in Bucuresti si in tara, iar la finalizarea planului de investitii, va detine peste 35 de unitati.

Source: Ziarul Financiar