Compania Cocor Turism a intrat in insolventa

Pe data de 20 ianuarie, Tribunalul Bucuresti a admis cererea companiei Cocor Turism de deschidere a procedurii de insolventa, potrivit unui comunicat publicat pe Bursa de Valori Bucuresti. 
Compania Cocor Turism este detinuta in proportie de 69% de catre firma bucuresteana care administreaza magazinul Cocor din Bucuresti, iar SIF Transilvania detine la randul sau o participatie de 26,6%. 
In 2012, compania hoteliera a raportat pierderi de 3,5 mil. RON, in crestere fata de rezultatul negativ de 2,9 mil. RON din anul precedent. 
In luna august 2012, complexul hotelier Cocor din statiunea Neptun era scos la vanzare de catre firma detinatoare, la doar 3 ani de la redeschiderea sa, la pretul de 18 mil. EUR.
La inceputul lui 2013, Cocor Spa a incheiat un contract de management cu operatorul de spa-uri Eden Spa pentru hotelul din Neptun. Decizia de externalizare face parte din strategia de dezvoltare a Cocor Spa pentru care se vor investi in perioada urmatoare circa 500.000 EUR.
Cocor Spa este situat in statiunea Neptun-Olimp in cadrul hotelului cu acelasi nume si se intinde pe o suprafata de 3.000 mp, cu 25 de cabinete distribuite pe 3 etaje. A fost lansat in 2009, cu o investitie initiala de aproximativ 6 mil. EUR. 

Source: Daily Business