Circa 40% din locurile disponibile pe litoral pentru acest sezon, au fost deja vandute

Presedintele ANAT, Alin Burcea, a declarat ca circa 40% din locurile de pe litoral pentru acest sezon, disponibile prin agentii, au fost vandute, cele mai cautate statiuni fiind Mamaia si Venus. Multe dintre hotelurile vandute pentru agentii sunt rezervate deja pentru anumite saptamani din iulie si august si au stopat vanzarile.
Acesta a precizat ca acesta este al doilea an consecutiv in care litoralul romanesc merge bine, iar asta se datoreaza in primul rand scaderii TVA la alimente la 9%.
Mamaia este lider la vanzari, cu 52% din total, urmata de statiunea Venus. Sunt foarte solicitate hotelurile all inclusive, dar cei de la ANAT cred ca, daca ar creste prea mult numarul lor, n-ar mai fi atat de interesante. In prezent sunt doar 23 astfel de structuri, reprezentand circa 10% din numarul total al hotelurilor de la mare. Reprezentantul ANAT apreciaza ca daca s-ar ajunge la 20-25% din piata ar fi ok.

Source: Profit