Cererea de spaţii comerciale pe principalele artere comerciale vine în special din partea operatorilor de cazinouri şi a magazinelor de tip discount, potrivit unei analize a Cushman&Wakefield, care mai arată că doar în ultimul an chiriile acestui tip de spaţii s-au redus cu până la 23%.
Cea mai mare scădere a fost înregistrată în Constanţa, de 22,9%, în timp ce Calea Victoriei a fost cea mai afectată din Bucureşti, cu o depreciere de 15,4%.
Reduceri ale chiriilor de pe arterele comerciale au avut în ultimul an şi spaţiile din Cluj-Napoca, de 12,5%, ajungând în luna martie la 35 de euro pe metru pătrat pe lună, dar şi cele de pe Bulevardul Magheru, de 7,1%, la un nivel mediu lunar de 65 de euro pe metru pătrat.
Pe Calea Victoriei chiria medie se situează la 55 de euro/mp/lună, iar în Constanţa la 27 euro/mp/lună. În Braşov şi Timişoara, chiriile s-au menţinut constante în ultimele 12 luni, cu niveluri de 30 euro/mp/lună, respectiv 35 euro/mp/lună.
Faţă de ultimul trimestru din 2010, în primele trei luni din acest an, chiriile au rămâs neschimbate.
În ceea ce priveşte cererea pe piaţa spaţiilor stradale, aceasta vine în special de la magazinele de tip discount şi de la cazinouri.
“Discounterii şi cazinourile sunt în particular interesate să-şi extindă reţelele. Cazinourile caută unităţi cu suprafeţe de 100-150 de metri pătraţi, în timp ce discounterii sunt interesaţi de spaţii de 600-1.000 metri pătraţi”, se arată în raport, citat de Mediafax.
În anii de dinaintea crizei cererea pentru spaţiile din zonele centrale venea în special din partea băncilor şi farmaciilor.
“După doi ani de contracţie, se aşteaptă ca economia să aibă o evoluţie pozitivă în 2011-2012, încurajate de majorarea exporturilor nete şi de o revenire a investiţiilor şi a cheltuielilor de consum. Pe de altă parte, măsurile de consolidare fiscală şi nivelul ridicat al inflaţiei vor influenţa negativ piaţa şi vor acţiona ca o barieră în calea performanţei economiei şi a sectorului de retail”, consideră reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară.
Source: Flux Imobiliar