Bucurestiul duce lipsa de spatii destinate organizarii de evenimente adaptate la standarde europene

Purtatorul de cuvant al ANAT, Traian Badulescu, a declarat ca principalele centre de conferinte din Bucuresti nu intrunesc in totalitate standardele Asociatiei Internationale a Centrelor de Congrese. Una dintre conditii este ca spatiile adiacente unei sali mari sa ofere 80% din capacitatea acesteia, conditie pe care cel mai mare spatiu din Bucuresti, Sala Palatului, cu o capacitate de 4.060 de locuri, nu o indeplineste.

In completarea spatiilor specializate pe activitatea de congrese si reuniuni exista spatiile destinate organizarii de evenimente din cadrul hotelurilor de cinci stele din Bucuresti, spatii care indeplinesc cerintele internationale. Investitorii in domeniul hotelier apreciaza ca turismul de afaceri contribuie cu 15-20% la profitul unui hotel.

Potrivit patronatului din turism, Bucurestiul va putea deveni cea mai importanta destinatie de afaceri din sud-estul Europei. In aceasta toamna se va organiza in Bucuresti Congresul Mondial al Francofoniei, care va reuni aproximativ 3.500 de participanti dupa ce, in urma cu doi ani, s-a desfasurat, pe o perioada de trei saptamani, Congresul Mondial al Uniunii Universale a Postelor, unde au participat 2.500 de persoane.

Si orasul Timisoara este considerat o oportunitate pentru investitorii care vor sa construiasca centre de conferinte, intrucat spatiile existente sunt reduse.
Source: Adevarul