Pentru acest an, compania Ana Holding estimeaza o cifra de afaceri de 100 milioane EUR, in scadere cu 25-30% comparativ cu 2008, a declarat George Copos, patronul holdingului.
Copos a precizat ca sumele investite de Ana Holding in proiecte blocate in prezent din cauza crizei economice se ridica la aproximativ 200 milioane EUR.
Pentru Ana Imep SA Pitesti, Copos estimeaza in acest an o cifra de afaceri de 30 milioane EUR, in scadere fata de 2008 cand a inregistrat afaceri de 42 milioane EUR.
Totodata, Copos a precizat ca in cadrul companiei Ana Imep au fost disponibilizati 300 din cei 1.000 de angajati. De asemenea, au fost facute restructurari la toate companiile din cadrul holdingului, inclusiv la hoteluri.
Ana Holding include companii precum Ana Hotels, Ana Imep, Ana Pan, Ana Trans International si Ana Aslan Health Spa.
Source: Daily Business