Air France – KLM: lider in industria de transport aerian

Indicele de sustenabilitate Dow Jones Sustainability Index, DJSI, principalul index international ce evalueaza companiile cu privire la performanta lor in materie de dezvoltare sustenabila, a acordat inca o data companiei Air France – KLM titlul de lider al industriei de transport aerian, pentru al 8-lea an consecutiv. Astfel, datorita performantei sale, grupul a fost desemnat lider al categoriei generale „Transport si timp liber”, pentru al 4-lea an consecutiv. La aceasta categorie sunt clasificate 19 companii, cele mai responsabile din lume, pe sectorul lor de activitate.
Grupul Air France – KLM s-a dedicat de multi ani reducerii impactului sau asupra mediului, dezvoltand o politica sociala responsabila si contribuind la dezvoltarea zonelor unde aeronavele sale aterizeaza si decoleaza in fiecare zi.
Anul trecut, grupul a operat primele zboruri comerciale utilizand biocarburanti, a dezvoltat designul ecologic, a reciclat produsele servite la bord si a sustinut numeroase programe umanitare. 
Indicele DJSI reprezinta un reper in ratingul de natura extra-financiara. Acesta desemneaza in fiecare an 19 companii lider in industria lor, dintr-un total de 2,500 de companii internationale, in urma unei analize efectuate de catre grupul elvetian SAM (Sustainable Asset Management Index GmbH).

Source: Smart Financial