Aeroporturile din Romania au nevoie de investitii importante in urmatorii ani

In 2016, numarul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din Romania a crescut cu 23,5%, pana la 16,39 milioane de pasageri, din care peste doua treimi au trecut prin aeroportul Henri Coanda, potrivit datelor publicate recent de catre Institutul National de Statistica, INS. Extinderea transportului aerian low-cost a fost principala cauza a majorarii traficului de pasageri.
Primii doi jucatori de pe piata aeriana din Romania, Wizz Air si Blue Air, au transportat anul trecut peste 9 milioane de pasageri. Pentru acest an, Blue Air estimeaza o crestere de 13% a numarului de pasageri transportati, pana la 4,05 milioane.
La nivel national, pentru acest an, traficul de pasageri ar putea creste cu 15% pe aeroportul Henri Coanda si cu peste 12% la nivel national, potrivit unor surse avizate. Astfel, este posibil ca pana la sfarsitul acestui an sa se inregistreze un trafic de 19 milioane de pasageri, la nivel national.
Aeroportul din Cluj, al doilea din tara, estimeaza un numar de 3 milioane de pasageri in acest an, in crestere cu circa 60% fata de 2016, cand a avut 1,88 milioane de pasageri.
In luna ianuarie a acestui an, Consiliul Judetean Cluj a anuntat ca au fost emise autorizatiile pentru construirea, la aeroportul international „Avram Iancu” din Cluj, a unei platformei pentru stationarea aeronavelor si pentru modernizarea terminalului plecari.
In contextul cresterii accelerate a traficului de pasageri, aeroporturile din Romania au nevoie de investitii si de specialisti, in paralel cu o imixtiune mai mica a politicului in acest sector, a declarat presedintele Asociatiei Pilotilor si Proprietarilor de Avioane din Romania, AOPAR, Radu Merica.
Acesta considera ca trebuie construite terminale noi pe majoritatea aeroporturilor, in conditiile in care Aeroportul Henri Coanda este singurul aeroport unde exista posturi moderne de preluare a pasagerilor.
El a avertizat ca, de multe ori, se aplica solutii pe termen scurt pentru ca nu exista o viziune pe termen lung, dar aceste solutii, pe termen lung, ajung sa fie mai costisitoare. Astfel, au inceput sa apara deja probleme chiar pe cel mai mare aeroport al tarii, Henri Coanda, in orele de virf.
Pentru acest an, sefii Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti, CNAB, trebuie sa implementeze anumite masuri prin care sa reduca timpul de asteptare la punctele de control pe Henri Coanda, potrivit specialistilor.
Alte nevoi, la nivel national, sunt legate de cresterea mobilitatii regionale prin dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, cresterea capacitatii aeroporturilor in corelare cu cererea de trafic si cu obiectivele de protectie a mediului.
Astfel, chiar daca sunt bine impartite la nivel teritorial, aeroporturile regionale ale Romaniei din Timisoara, Cluj, Targu Mures, Baia Mare, Iasi, Suceava sau Bacau nu dispun de infrastructura si facilitatile necesare pentru deservirea aeronavelor mari si traficului crescut de pasageri, preconizat pentru urmatorii 10 ani, au avertizat reprezetantii aeroportului din Cluj, cel mai mare din afara Capitalei.
Reprezentantii aeroportului din Cluj-Napoca a declarat ca, in general, problemele pe aeroporturile din Romania sunt date de vechimea infrastructurii si insuficienta obiectivelor de infrastructura in raport cu traficul existent.

Source: Wall-Street