Aproape 70.000 de romani si-au petrecut Pastele la pensiunile din tara, cele mai solicitate regiuni fiind Maramures, Neamt, judetul Brasov (Bran-Moieciu, Fundata, Rasnov) si nordul Olteniei, a anuntat luni intr-un comunicat Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural, ANTREC.
In Romania sunt circa 5.000 de pensiuni, iar capacitatea totala de cazare este estimata la aproximativ 100.000 de locuri. Astfel, gradul de ocupare a ajuns, in perioada Pastelui, la 70%.
Maria Stoian, presedintele fondator al ANTREC, estimeaza ca in acest an, de 1 Mai, se va inregistra o crestere substantiala a numarului turistilor care aleg pensiunile romanesti.
Pensiunile au pregatit pentru turisti, in functie de numarul de nopti pentru care au optat, pachete de servicii cu picnicuri in natura, servicii tip spa/relaxare, inchiriere biciclete, propuneri drumetii etc.
ANTREC estimeaza ca 2014 va fi un an bun pentru turismul rural autohton, iar cererea va creste fata de anii trecuti, mai ales ca din ce in ce mai multi romani doresc pentru concediile lor traditii, gastronomie de calitate si eco, liniste si natura, alaturi de familie.
Source: Daily Business