World Class deschide un nou club premium de health & fitness în Iași

World Class România deschide încă un club de health, fitness & înot, în Iași, în incinta Mall Moldova.  Noul club se întinde pe o suprafață de peste 2.300 mp. Este cel de-al doilea club World Class din Iași.

Clubul include o piscină semi-olimpică interioară, o zonă de fitness complet echipată, studiouri pentru antrenamente de grup și antrenamente funcționale, precum și zone dedicate de relaxare, cu saună uscată și umedă.

World Class România este liderul industriei de health, fitness și wellness din țară, cu un total de 48 de cluburi și 27 de piscine la nivel național, care deservesc peste 82.000 de membri.

Este deținut de Vectr Holdings, un fond de investiții cu operațiuni în România în sectoare precum agrobusiness, echipamente agricole, real estate și fitness. Vectr Holdings a adăugat recent brandul Befit în portofoliu, care urmează să fie lansat oficial pe piața locală.