Sosirile si innoptarile turistilor in structurile de primire turistica din Romania au crescut in anul 2018

Sosirile inregistrate in structurile de primire turistica in luna decembrie 2018 au insumat 816,8 mii, in crestere cu 4,2% fata de cele din luna decembrie 2017. Dintre acestea, sosirile turistilor romani au reprezentat 81,5%, in timp ce turistii straini au reprezentat 18,5%.
In ceea ce priveste sosirile turistilor straini in structurile de primire turistica, cea mai mare pondere au detinut-o cei din Europa (70,3% din total turisti straini), iar din acestia 82,7% au fost din tarile apartinand Uniunii Europene.
Innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica in luna decembrie 2018 au insumat 1641,0 mii, in crestere cu 3,2 % fata de cele din luna decembrie 2017. Dintre acestea, innoptarile turistilor romani au reprezentat 81,7%, in timp ce innoptarile turistilor straini au reprezentat 18,3%.
In ceea ce priveste innoptarile turistilor straini in structurile de primire turistica, cea mai mare pondere au detinut-o cei din Europa (69,3% din total turisti straini), iar din acestia 82,9% au fost din tarile apartinand Uniunii Europene.
Durata medie a sederii in luna decembrie 2018 a fost de 2 zile atat la turistii romani cat si la turistii straini. Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare in luna decembrie 2018 a fost de 24,5% pe total structure de cazare turistica, in crestere cu 0,2% fata de luna decembrie 2017. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare in luna decembrie 2018 s-au inregistrat la hoteluri (30%), vile turistice (19,5%), pensiuni turistice (18,8%), pensiuni agroturistice (17,8%), hosteluri (17%) si cabane turistice (16,5%).
Sosirile vizitatorilor straini in Romania, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in luna decembrie 2018 de 846,2 mii, in crestere cu 5% fata de luna decembrie 2017.
Majoritatea vizitatorilor straini provine din tari situate in Europa (92,7%). Din totalul sosirilor vizitatorilor straini in Romania, 51,6% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au inregistrat din Bulgaria (30,6%), Ungaria (26%), Italia (9,6%), Germania (7,7%), Polonia si Franta (fiecare cu cate 3,9%) si Regatul Unit (3,1%).
Plecarile vizitatorilor romani in strainatate, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in luna decembrie 2018 de 1308,8 mii, in crestere cu 1,6% comparativ cu luna decembrie 2017. 
Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecarile in strainatate, reprezentand 65,7% din numarul total de plecari.
Sosirile inregistrate in structurile de primire turistica anul 2018 au insumat 12809,9 mii, in crestere cu 6,3% fata de anul 2017.
Din numarul total de sosiri, sosirile turistilor romani in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare au reprezentat 78,3%, in timp ce turistii straini au reprezentat 21,7% .
In ceea ce priveste sosirile turistilor straini in structurile de primire turistica, cea mai mare pondere au detinut-o cei din Europa (74,3% din total turisti straini), iar din acestia 85,5% au fost din tarile apartinand Uniunii Europene.
Innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica in anul 2018 au insumat 28449,1 mii in crestere cu 5,7% fata de cele din 2017. Din numarul total de innoptari, innoptarile turistilor romani au reprezentat 81,4%, in timp ce innoptarile turistilor straini au reprezentat 18,6%.
In ceea ce priveste innoptarile turistilor straini in structurile de primire turistica, cea mai mare pondere au detinut-o cei din Europa (73% din total turisti straini), iar din acestia 84,3% au fost din tarile apartinand Uniunii Europene.
Durata medie a sederii in perioada ianuarie – decembrie 2018 a fost de 2,3 zile la turistii romani si de 1,9 zile la turistii straini. Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare in perioada analizata de 32,4% pe total structuri de cazare turistica, in crestere cu 1,2% fata de anul 2017.
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au inregistrat la hoteluri (41,1%), bungalouri (28,6%), vile turistice (26,1%), hosteluri( 23,6%), spatii de cazare pe nave (23,3%), popasuri turistice (21,6%) si pensiuni turistice (21,1%).
Pe judete, in anul 2018 , numarul de sosiri ale turistilor in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare turistica a inregistrat valori mai mari in Municipiul Bucuresti (2080,2 mii),
Brasov (1363 mii), Constanta (1312,4 mii) si Cluj (652,7 mii) iar numarul de innoptari ale turistilor a inregistrat valori mai mari in Constanta (5010,8 mii), Municipiul Bucuresti (3398,8 mii), Brasov (2673,3 mii) si Cluj (1215,1 mii).
Cele mai multe sosiri ale turistilor straini cazati in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare au provenit din Germania (326,2 mii), Israel (277,5 mii), Italia ( 240,2 mii), Franta (170,6 mii) si S.U.A. (165,5 mii).
Sosirile vizitatorilor straini in Romania, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in perioada analizata de 11720,4 mii, in crestere cu 7,3% fata de aceeasi perioada a anului 2017.
Majoritatea vizitatorilor straini provine din tari situate in Europa (92,4%). Din totalul sosirilor vizitatorilor straini in Romania, 49,2% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au inregistrat din Bulgaria (27,7%), Ungaria (25,8%), Germania (8,5%), Italia (8,1%), Polonia (5,4%), Franta (4%) si Regatul Unit (3,7%).
Plecarile vizitatorilor romani in strainatate, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in anul 2018 de 21038,8 mii, in crestere cu 5,4% comparativ cu anul 2017. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecarile in strainatate, reprezentand 68,3% din numarul total de plecari.

Source: Institutul National de Statistica