Sectorul turistic din Republica Moldova nu este dezvoltat corespunzator

Desi are un potential imens, sectorul turistic din Republica Moldova ramane subdezvoltat. Presedintele Asociatiei de Dezvoltare a Turismului, Viorel Miron, a precizat ca cifra de afaceri din turism in Republica Moldova este egala cu cea din industria vinului, insa institutiile statului conlucreaza ineficient, cauza din care turismul, care este considerat o prioritate pentru Republica Moldova, nu evolueaza cu viteza necesara, iar strategia de dezvoltare durabila a turismului 2003-2015 a prins viata doar pe alocuri, fara a imbunatati prea mult situatia.
In ultimii 9 ani, numarul turistilor sositi in Republica Moldova s-a injumatatit, si cu toate ca din 2010 exista o tendinta de crestere a numarului de turisti, potentialul turistic ramane nevalorificat, iar acest sector evolueaza foarte incet.
Republica Moldova se afla pe ultimul loc in Europa dupa contributia sectorului turistic in PIB, potrivit unui clasament privind competitivitatea turismului in 140 de tari, publicat in raportul pe 2013 al Forumului Economic Mondial.
Cele 140 de state incluse in raport sunt clasate in functie de 14 indicatori. Dintre acestia, cele mai mari probleme ale industriei autohtone a turismului tin de sustenabilitatea dezvoltarii sectorului, prioritatea turismului in programele nationale, calitatea joasa a infrastructurii transportului aerian, rutier si feroviar, precum si resursele culturale si naturale. Printre punctele tari se regasesc calitatea sistemului de sanatate si igiena, cadrul legislativ privind sectorul turistic, securitatea in domeniu, infrastructura telecomunicatiilor, competitivitatea preturilor în domeniul turismului si calatoriilor.
Una dintre problemele ce impiedica dezvoltarea turismului intern si receptor este calitatea proasta a drumurilor, deoarece reteaua auto asigura accesul doar spre un numar limitat de obiective turistice.
La inceputul lui 2012, in Republica Moldova erau 85 de hoteluri si moteluri, fata de 54 cate erau in urma cu 9 ani.
Conform unui clasament al celor mai frecventate destinatii din Republica Moldova elaborat de Asociatia de Dezvoltare a Turismului în Moldova, ADTM, pe primul loc se situeaza Chisinaul, urmat de traseele viti-vinicole Milestii Mici, Cricova si manastirile.
In curand, Republica Moldova va avea propriul brand si slogan turistic, precum si un scurtmetraj despre principalele destinatii turistice, care va fi cartea de vizita a tarii.
Pentru elaborarea sloganului turistic al tarii va fi anuntat un concurs.

Source: Magazin economic