Se cauta solutii pentru diminuarea eroziunii marine

Datorita starii avansate de eroziune a litoralului romanesc, specialistii au demarat un program de urmarire anuala, pentru a gasii solutii de diminuarea a eroziunii si de reabilitarea a zonelor afectate. In ultimii 25 de ani plaja din dreptul Taberei Internationale de la Eforie s-a micsorat cu 40 metri, iar plajele din Neptun si Venus-Saturn s-au micsorat cu 24, respectiv 36 de metri. Principala cauza a eroziunii o reprezinta amenajarile hidrotehnice facute pe Dunare si pe afluentii sai care au dus la diminuarea cu circa 50% a aluviunilor ce contribuie la sedimentarea plajelor. Alte cauze care au dus la eroziune sunt incalzirea globala, care duce la ridicarea nivelului marii, in medie cu 1,5 – 2 mm/an, precum si reducerea stocurilor de moluste marine, cu circa 50%, ceea ce duce la scaderea aportului de nisip biogen. Masurile luate pentru protectia si reabilitarea zonei costiere prevad montarea gardurilor de protectie, completari cu nisip, o mai buna gestionare a sedimentelor nisipoase aduse de Dunare si realizarea unor structuri de protectie, cum ar fi digurile flotante.
Source: Averea