Rock Holding obţine autorizaţia de construire pentru proiectul de cinci stele din Poiana Braşov

Compania de dezvoltare imobiliară Rock Development Holding a obţinut autorizaţia de construire pentru dezvoltarea primului proiect hotelier de cinci stele din Poiana Braşov, care va atrage o investiţie de 70 de mil. EUR.

Proiectul va consta dintr-un hotel cu 120 de camere și 75 de unități rezidențiale de tip „branded residence”. Acestea sunt locuințe de lux, concepute și administrate de un operator hotelier internațional de top.

Diferența dintre un „branded residence” și un apartament de lux standard este că proprietarii au acces la o gamă largă de servicii, inclusiv întreținere, room service, acces la centrul SPA și wellness, restaurant specializat și servicii de concierge.

Compania este în curs de a selecta un operator hotelier internațional. Cele 75 de unități rezidențiale vor fi administrate de către operatorul selectat, urmând să fie primele din România care fac parte dintr-un lanț de lux la nivel mondial. Proprietarii vor beneficia de toate facilitățile hotelului, inclusiv de posibilitatea de a închiria prin administratorului.