Regia Autonomă ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) pregătește licitații pentru vânzarea unui teren de 5.000 mp în Gruiu, județul Ilfov, la un preț de pornire de aproape 200.000 EUR, și a minihotelului Covasna, din orașul cu același nume, la un preț de pornire de aproape 300.000 EUR. RA-APPS a mai încercat în trecut fără succes vânzarea acestor active imobiliare.
Minihotelul Covasna are un teren aferent concesionat în suprafață de 482,67 mp în Covasna, Str. Gheorghe Doja nr. 1A-2A, jud. Covasna, și este compus din corp B hotel și compartimentele I și IlI din corpul A, în suprafață utilă de 1.316,87 mp, astfel:
Corpul B conținând 10 garsoniere și un apartament de 3 camere, hol acces și casa scării; – Compartimentul I (demisol) și Compartimentul IlI (etaj și două mansarde) conținând spații administrative și dependințe. Prețul de pornire în licitație: 294.600 EUR.
Minihotelul Covasna a mai fost scos la vânzare de RA-APPS, încă din 2007, când prețul de pornire cerut era de 650.000 EUR, dar vânzarea nu a avut succes. În 2023, regia de protocol a Guvernului a revenit cu vânzarea prin licitație a minihotelului, de data asta la un preț de pornire de 426.000 EUR. Și după a treia licitație, la un preț de pornire de 342.600 EUR, nu au existat ofertanți. În 2024, în decembrie, RA-APPS a reluat licitația pentru minihotelul Covasna, la prețul din 2023, de 342.600 EUR, dar nici atunci nu a avut succes, astfel că va fi organizată o a doua licitație, în data de 17 ianuarie, la un preț de pornire mai mic, de 194.600 EUR.
Tot în ianuarie, RA-APPS organizează o a doua licitație pentru vânzarea unui teren intravilan in suprafață de 5.000 mp – nr. Cadastral 56429, înscris în CF 56429 Gruiu, situat in T22III, P140/ll, sat Siliștea Snagovului, comuna Gruiu, județul lifov, la un preț pornire în licitație de 198.000 EUR, la care se adaugă TVA. O primă licitație pentru acest teren a mai fost organizată de RA-APPS în decembrie, anul trecut, la un preț de pornire în licitație de 220.00 EUR, fără TVA, dar nu au existat cumpărători interesati.
În 2024, singura vânzare notabilă a RA-APPS a fost cea prin care, după cum a anunțat Profit.ro, o apropiată a familiei lui Dan Voiculescu a cumpărat de la stat terenul și ruina fostei fabrici de conserve Buftea, prima de acest fel din țară, înființată de prințul Barbu Știrbey. Astfel, compania Dream Film Production Company, care le-a avut pe fiicele lui Dan Voiculescu drept asociați și era deținută, la data tranzacției, de o directoare a Intact Media Group, a cumpărat proprietatea pentru 1,05 mil. EUR, plus TVA. În rest, RA-APPS a vândut anul trecut doar apartamente la prețuri relativ modeste, fără active din zone importante din Capitală. Printre acestea se numără un teren de 124 mp din cartierul Primăverii, aflat la câțiva pași de reședința oficială a încă președintelui României, Klaus Iohannis, și scos la vânzare prin licitație pentru prima dată în 2020, la un preț de pornire al licitației de 306.422 EUR, dar fără doritori înscriși la cele trei licitații succesive. Același teren a mai fost scos la vânzare, în alte trei licitații, în 2023, dar nici pentru 266.000 EUR nu au existat ofertanți. Nici în 2024, la un preț de pornire care a ajuns, tot după alte trei licitații, la 263.700 EUR, nu au fost înregistrați cumpărători interesați pentru terenul din zona selectă a Bucureștiului.