Programul Prima Casa se modifica

Ministrul Finantelor Publice, Darius Valcov a propus modificarea programului “Prima Casa”, astfel incat, cei care au achizitionat deja o locuinta sa poata cumpara una mai mare, cu conditia sa o vanda pe prima. Specialistii din zona imobiliara considera ca aceasta masura ar fi benefica pentru piata imobiliara, insa nu se asteapta la o crestere importanta a numarului de achizitii.
Antoanela Comsa, directorul general al companiei West Development, parte a grupului Gran Via, este de parere ca “in prezent, principala diferenta intre un credit ipotecare si Prima Casa este valoarea avansului, iar cine are deja o casa si vrea sa o vanda pentru a se muta intr-o locuinta mai mare poate aplica direct pentru un credit ipotecar, in conditiile in care cu siguranta va avea avansul din vanzarea primei case. In concluzie, e discutabil ce impact va avea aceasta masura, dar nu cred ca va impulsiona vanzarile de locuinte noi”. Cu toate acestea, specialistii se asteapta la o usoara crestere a achizitiei apartamentelor noi, deoarece in piata se construieste foarte mult, iar oferta dezvoltatorilor este adaptata pentru a respecta conditiile programului Prima Casa.
Prin programul Prima Casa au fost achizitionate 130.000 de proprietati, dintre care 69% sunt locuinte construite inainte de 2008 si 31% sunt locuinte noi, conform datelor oferite de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, institutia care gestioneaza garantiile acordate de stat prin acest program.

Source: Imobiliare.Net

Întrebări Frecvente

Care este principala modificare propusă pentru programul Prima Casă?

Propunerea permite proprietarilor actuali să achiziționeze o locuință mai mare prin program, cu condiția înstrăinării primei proprietăți.

De ce sunt specialiștii rezervați privind creșterea vânzărilor?

Deoarece vânzarea primei case oferă de obicei avansul necesar pentru un credit ipotecar standard, reducând nevoia de a apela la Prima Casă.

Câte locuințe au fost achiziționate prin acest program?

Până în prezent, au fost cumpărate 130.000 de proprietăți, dintre care 31% sunt construcții noi și 69% sunt locuințe vechi.