Piata imobiliara din Valea Prahovei este intr-o continua crestere

Potrivit estimarilor specialistilor Eurisko, Valea Prahovei va deveni profitabila din punct de vedere imobiliar peste cativa ani cand proiectele de infrastructura vor fi finalizate iar investitiile in activitatea turistica se vor concretiza prin legaturile dintre statiuni prin intermediul partiilor de schi si instalatiilor de transport prin cablu.

In ultimii ani investitiile de pe Valea Prahovei s-au axat in principal pe imbunatatirea infrastructurii si a partiilor de schi, care au dus la cresterea numarului de turisti si au dinamizat usor economia locala, incurajand investitorii sa construiasca locuinte pentru vanzare.

Printre zonele care vor atrage investitii masive pentru construirea de case, individuale sau in complex, se numara Busteni, zona Valea Cerbului, Poiana Tapului, zona Ceair, Sinaia, zona Cumpatu, zona Calea Moroieni – drumul spre Targoviste, Predeal, zona Cioplea, pe drumul spre Cabana Susai si zona Trei Brazi si Azuga, in apropierea partiei de schi.

Pretul caselor este ascendent de la an la an. Conform statisticilor din 2005 cele mai bine vandute sunt casele de vacanta cu trei sau patru camere, apartamentele in blocuri noi, hotelurile, pensiunile si imobilele istorice.

Potrivit datelor companiei Eurisko, in prezent, preturile locuintelor oscileaza intre 30.000 de euro pentru o garsoniera intr-un bloc nou construit si 300.000 de euro pentru o vila cu sase camere, patru bai si teren cu o suprafata de 900 de metri patrati.
Source: Averea

EnglishRomanian