Noul terminal de la Aeroportul Internațional Maramureș este aproape finalizat

Noul terminal de la Aeroportul Internațional Maramureș este aproape finalizat. Gradul de realizare al lucrărilor a ajuns la circa 98%. Acesta beneficiază de toate dotările, de ultimă generație, ale unui aeroport modern.

Terminalul va avea tunel de îmbarcare a pasagerilor în avioane și patru poziții de parcare a aeronavelor, cu automanevrare. De asemenea, cu noul terminal funcțional, aeroportul va avea o viteză de procesare a pasagerilor de 450 persoane/oră, ceea ce înseamnă că se vor putea deservi două aeronave mari simultan. Ținând cont că în anii trecuți, dar și anul acesta, au fost situații în care s-au procesat chiar și trei avioane simultan, iar numărul de pasageri este în creștere, atunci intrarea în funcțiune a noului terminal este cu atât mai necesară.

„Ne așteptăm ca lucrările să fie finalizate în toamna aceasta, spre final. Noul terminal, din punct de vedere tehnic, îndeplinește absolut toate standardele din domeniu, absolut ca orice alt aeroport modern din lume”, a precizat Ionuț Caraba – director de dezvoltare al aeroportului.

O altă noutate este și faptul că tehnologia din noul terminal va permite pasagerilor chiar să-și facă singuri check-inul (îmbarcarea), economisind astfel timp prețios. Noul terminal are o suprafață totală desfășurată de puțin peste 12.000 mp, fiind conceput pe două nivele, cu scări rulante, lifturi și 10 ghișee check-in cu benzi transportoare. Va beneficia de tehnologii de ultimă generație în domeniul supravegherii și securității. Va avea și spații generoase destinate pasagerilor, inclusiv restaurante și magazine duty free. De menționat mai este și faptul că, în comparație cu alte aeroporturi mult mai mari, aeroportul nostru are o pistă cu 50 de metri mai lungă decât cea din Cluj, spre exemplu.