Mercure, desemnat “International Brand of the Year” la European Franchise Awards 2025

Mercure Hotels & Resorts a fost desemnat „International Brand of the Year” la gala European Franchise Awards 2025, organizată de European Franchise Federation (EFF). Distincția recunoaște expansiunea globală rapidă și dinamismul brandului în segmentul hotelier operat în franciză.

Fondat în 1973, Mercure s-a poziționat ca un promotor al ospitalității autentice, inspirate de specificul local. În prezent, brandul are cel mai amplu plan de dezvoltare din grupul Accor, cu peste 210 hoteluri aflate în construcție la nivel global.

În România, Mercure deține 10 hoteluri cu un total de 829 de camere, în orașe precum București, Sibiu, Sighișoara, Mediaș, Timișoara, Galați, Alba Iulia și Cozieni (Ilfov).

Premiile EFF sunt acordate de un juriu format din 18 asociații naționale de franciză, reunind câștigători din întreaga Europă. Pe lângă titlul de „Brand Internațional al Anului”, competiția include categorii precum Francizatul Anului, Francizorul Anului, Brandul de Franciză Emergent și Hall of Fame Award.

Conducerea EFF a subliniat rolul premiilor în recunoașterea excelenței și a celor mai bune practici din industrie, iar reprezentanții Accor au arătat că succesul Mercure este strâns legat de parteneriatele locale și de angajamentul față de experiențe autentice pentru clienți.

EFF reunește peste 3.000 de concepte de franciză și sprijină o rețea de peste 3 milioane de profesioniști din domeniu, cu o acoperire de 500.000 de locații la nivel european.