Indicele de crestere al pietei hoteliere din Romania este unul dintre cele mai crescute din Europa

Potrivit unui studiu realizat de compania Peacock Hotels, piata hoteliera romanesca a devenit una dintre pietele hoteliere cu cei mai mari indici de crestere din Europa atat in planul investitiilor hoteliere noi livrate pietei, cat si in ceea ce priveste gradul mediu de ocupare si tariful mediu perceput cu precadere in Bucuresti.

Conform studiului, pe viitor cel putin o treime dintre investitorii hotelieri intentioneaza sa achizitioneze noi hoteluri in zona est-europeana. Totodata, sub 15% din investitorii straini intentioneza sa-si vanda proprietatile din Europa, astfel de decizii vizand mai ales Germania si Spania.

In 2005, in Europa, datorita stagnarii inregistrate in ultimii cinci-sase ani, industria ospitalitatii a inregistrat o performanta consolidata a afacerilor hoteliere, desi rata medie de crestere a RevPAR, venitul pe camera disponibila, fiind de numai 3,6% la nivel de continent, mai putin decat in alte parti ale lumii. Aceasta cifra medie acopera premise economice individuale care variaza in mod substantial, inclinand balanta in avantajul tarilor din Europa Centrala si de Est, care au inregistrat o crestere medie a RevPAR de 6,3%, respectiv de 11,9%.

Interesul manisfestat de turisti pentru tarile nonmembre sau recent integrate in Uniunea Europeana, a condus la o crestere cu 4,7% a tarifului mediu net in 2005 si, de asemenea, a crescut gradul mediu anual de ocupare.

In ceea ce priveste dinamica tarilor vest-europene, RevPAR a crescut cu 1,3% iar tarifele medii nete au scazut cu aproximativ 1%.

Pentru 2006 si pentru anii urmatori se estimeaza ca destinatiile est-europene se vor numara printre preferintele investitorilor, depasind tarile vestice, cu perspective optimiste de a-si dezvolta un portofoliu mai amplu de noi investitii hoteliere.

In 2004 in Romania valoarea investitiilor hoteliere a fost de aproximativ 390 milioane EUR iar cifra de afaceri totala a fost de aproximativ 800 milioane USD in special din turismul de afaceri si de relaxare.

Potrivit studiului totalul investitiilor pana la sfarsitul anului 2005 a fost de aproximativ 400 milioane EUR, apropiindu-se de estimarile de 420 milioane EUR.

Pentru acest an sunt preconizate in Romania cel putin 58 de proiecte hoteliere initiate sau in curs de initiere.

Pentru perioada 2006-2009 se estimeaza ca volumul investitiilor cumulate in industria ospitalitatii va fi de peste 1,1 miliarde EUR. Investitiile cumulate cuprind, alaturi de proiecte hoteliere la nivel national, reconstructii ale zonelor istorice vechi din centre urbane importante, punerea in valoare a unor situri istorice abandonate, reconvertirea unor areale pentru functiuni turistice, infrastructura necesara valorificarii a noi zone rural-ecologice, amenajarea de facilitati portuare turistice la Dunare si Marea Neagra, ecologizarea unor areale lacustre pentru dezvoltarea de zone turistice.

Piata hoteliera romaneasca incepe sa fie atractiva pentru marii tour-operatori internationali si companii consacrate cum ar fi Destination Management Company si Profesional Conference Organiser, DMC/PCO.

In 2005 turismul de afaceri a inregistrat o crestere importanta in Bucuresti, de peste 36% si a generat un volum suplimentar de servicii specifice necesare. Pe termen mediu, analistii Peacock Hotels estimeaza ca segmentul de afaceri si de evenimente in Romania va continua sa creasca.

Analistii au alcatuit o lista cu locatiile preferate de catre investitori astfel: zona de acces din nordul orasului, incepand de la Tancabesti si Otopeni spre cartierele nordice Baneasa si Pajura; zona limitrofa a Bucurestiului mergand spre litoral, in principal regiunea lacului Pantelimon; limita de vest a orasului; zona de centura a Bucurestiului; zona Garii de Nord; pe malurile raului Dambovita, pornind de la Lacul Morii pana in centrul orasului; zona rezidentiala din jurul Bulevardului Unirii, de la Palatul Parlamentului pana la Piata Muncii; sudul capitalei.

Pentru 2006 se estimeaza ca in Bucuresti vor fi construite aproximativ 1.600 de camere, din care 44% de cinci stele, 25% de patru stele, 8% de trei stele, 10% aparthotel si 13% de doua stele.
Source: Bilant