Hotelul Internaţional Băile Felix devine Hotel Mercure, după intrarea în franciza Accor

Societatea Turism Felix SA anunţă că în data de 23 decembrie 2024, a fost aprobat contractul de franciză cu firma Accor Hotel Services Magyarország Kft. Budapesta – Sucursala Bucureşti pentru Hotelul Internaţional Băile Felix sub marca Mercure.

Grupul este prezent în peste 110 de ţări, cu 5.700 de hoteluri, 10.000 de restaurante şi baruri. Grupul cuprinde peste 45 de mărci hoteliere, fiind înfiinţat în 1967, în Franţa.

Turism Felix SA are o capitalizare de 145,39 mil. RON şi a încheiat primele nouă luni cu un profit de 1,66 mil. RON, la venituri de 79 mil. RON.

Turism Felix operează cinci hoteluri din Băile Felix, respectiv International 4 stele, Termal 3 stele, Nufărul 3 stele, Poieniţa 3 stele şi Mureş 2 stele.

Grupul francez Accor, lider mondial în domeniul ospitalităţii, este prezent în România cu brandurile ibis, ibis Styles, Mercure, Novotel şi Pullman, având în operare 21 de hoteluri, cu circa 2.200 de camere.