Hotelul DoubleTree by Hilton Bucuresti a fost inchis

Hotelul DoubleTree by Hilton Bucuresti a fost inchis din cauza pandemiei, a costurilor de functionare in crestere si a razboiului din Ucraina.

Hotelul, detinut de familia libaneza Sarieddine, are 88 de camere, o sala de conferinte de 170 de mp si este clasificat la 4 stele.

Fostul Bucharest City Hotel era unul dintre cele 4 hoteluri care functionau sub brandul DoubleTree by Hilton si singurul din Bucuresti, fiind afiliat in 2011.

Luna trecuta, s-a anuntat su scoaterea la vanzare a hotelului Doubletree by Hilton Oradea, clasificat cu 4 stele si aflat in portofoliul companiei SIF Hoteluri. Printre motivele care au dus la vanzarea hotelului se numara problemele generate de pandemia de coronavirus, dar si pe fondul lipsei acute de personal calificat si al cresterii preturilor la materii prime, marfuri, utilitati, ca si al costurilor de brand si management ridicate.

Firma care opereaza hotelul are un credit in valoare de 2,5 mil. EUR la BRD.

In 2020, pe fondul pandemiei, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 2,4 mil. RON, de la 13,6 mil. RON in 2019, iar de la un profit net de 2,5 mil. RON a ajuns la pierderi de 2,1 mil. RON.

Compania ii are ca asociati pe oamenii de afaceri de origine libaneza Raafat Sarieddine, cu 45,9%, Lina Zebian, cu 34,1%, si Salim Sarieddine, cu restul de 20%.

 

Întrebări Frecvente

De ce s-a închis hotelul DoubleTree by Hilton București?

Închiderea a fost cauzată de efectele pandemiei, creșterea costurilor de funcționare și impactul războiului din Ucraina.

Cine deține hotelul DoubleTree by Hilton din București?

Hotelul este deținut de familia de oameni de afaceri libanezi Sarieddine (Raafat, Lina și Salim Sarieddine).

Ce s-a întâmplat cu performanța financiară a hotelului?

În 2020, cifra de afaceri a scăzut la 2,4 mil. RON, iar compania a raportat pierderi de 2,1 mil. RON pe fondul crizei sanitare.