Switch to: English
Active în valoare de peste 65 mil. EUR, aparținând companiei Hidroconstrucția, aflată în insolvență, vor fi scoase la vânzare, a precizat Infinexa Restructuring, companie specializată în restructurări, desemnată administrator judiciar al companiei Hidroconstrucția SA.
Printre active se află inclusiv câteva amplasate în zone foarte căutate de turiști precum Brazi din Munții Retezat sau Tarnița din Munții Apuseni, dar și în Florești, lângă Cluj Napoca, Bascov, de lângă Pitești, în Timișoara, Râmnicu-Vâlcea și câteva imobile cu destinație de birouri din centrul Capitalei.
Printre proprietățile se numără Complexul Turistic din Brazi, localitate aflată în Parcul Național Retezat, cu centre de conferințe, case de oaspeți, depozite, terenuri de tenis etc, Minihotelul Caransebeș (fost Dormitor comun P+1), o cabană turistică în Rânca – Păpușa, Complexul Turistic Brazi-Râușor (Munții Retezat), o vilă în Păușa (lângă Olănești), apartamente în cămine de muncitori sau nefamiliști din Sebeș, Hațeg, Caransebeș, Bumbești Jiu și Petroșani, magazii, depozite, platforme, cantine, spălătorii auto, săli de recuperare, terenuri de sport, garaje, blocuri de locuințe în Gura Văii, de lângă Orșova, grădinițe, spații industriale în diferite zone din țară.
În zona Timișoarei și Aradului se scot la vânzare sedii administrative, de birouri, terenuri intravilane și extravilane.
Totodată, sunt listate spre vânzare și apartamente din București, sectorul 5, trei clădiri cu destinație de birouri și terenul aferent în Bulevardul Ferdinand nr. 90, o alta din Strada Fecioarei nr. 24, din centrul Capitalei.
În Râmnicu-Vâlcea, compania deține un complex comercial, un teren de sport și altele, de asemenea scoase la vânzare.
Adunarea creditorilor Hidroconstrucția a aprobat în cea mai recentă ședință valorificarea unor active neesențiale planului de reorganizare cu scopul de a reduce costurile de operare a companiei și de a permite rambursarea de sume către creditori.
Toate aceste active vor fi valorificate prin proceduri de licitație organizate administratorului judiciar și promovate în condițiile legii.
Înființată în 1950, Hidroconstrucția S.A. este o companie românească cu capital 100% privat, cunoscută ca principal constructor al majorității obiectivelor hidroenergetice din țară. În prezent, compania este responsabilă pentru investiții în amenajările hidroenergetice Livezeni – Bumbești, Răstolița, Buzău – Siriu – Surduc și alte lucrări edilitare.
Switch to: English