Grupul de turism rtk intră pe piața din România

Cea mai mare asociație germană de turism a înfiinţat o subsidiară pentru a intra pe piaţa din România, pentru a se concentra pe vânzările B2B, ceea ce înseamnă că societatea nu va acționa ca un competitor pentru agențiile de turism.

rtk românia, subsidiara locală a rtk internațional, cu o rețea de peste 3.000 de agenții de turism afiliate în străinătate, anunță oficial deschiderea activității pe piața turistică din România. Cu o echipă care are o experiență vastă în industria turismului, rtk românia își propune să aducă servicii inovatoare și să sprijine agențiile de turism locale în dezvoltarea parteneriatelor și distribuției independente a serviciilor turistice.

rtk românia a fost înființată în aprilie 2024 și deține licență de agenție de turism organizatoare. Asociații sunt rtk internațional 80% și Radu Colfescu 20%, un profesionist cu o experiență în turism de peste 25 de ani. rtk nu funcționează ca un touroperator, ci ca o asociație de turism care reprezintă interesele agențiilor de turism în relația cu touroperatorii și cu furnizorii internaționali. Modelul rtk se axează pe principii solide de parteneriat, bazate pe încredere, respect reciproc și egalitate.

”Grupul rtk este deja activ în multe țări europene și sprijină distribuția serviciilor turistice, având un portofoliu extins de produse. Pe lângă touroperatorii consacrați, grupul rtk are o rețea de parteneriate cu hoteluri, companii aeriene, destinații si furnizori de servicii turistice. În plus, rtk își va folosi expertiza sa de zeci de ani de pe alte piețe internaționale pentru a consolida o rețea de agenții de turism afiliate în România, în care fiecare agenție va rămâne independentă. În acest sens, rtk romania va avea rol de organizație neutră pentru agențiile de turism afiliate și le va oferi sprijin în domeniile: marketing, suport tehnic, training de produs și consolidarea unui portofoliu atractiv de furnizori de servicii pentru piața românească”, declară Dl. Thomas Boesl – Director Strategy & International Business Development RT / Raiffeisen Touristik Group GmbH.

”Consider că fiecare agenție afiliată la rtk romania se va putea dezvolta independent, beneficiind de tot suportul și de experiența noastră în relația cu furnizorii internaționali din portofoliu. rtk va fi un jucător important pe segmentul de outgoing, punând la dispoziția agențiilor afiliate din România o gamă largă de servicii turistice la prețuri competitive. Alte obiective pentru viitor ar putea include înființarea unui model de distribuție tip “franciză” sau activități proprii de touroperare”, subliniază Radu Colfescu – Managing Partner rtk romania.

În vederea gestionării eficiente și profesionale a relației cu agențiile afiliate, rtk romania va înființa un departament de suport specializat și va oferi training și asistență la cel mai înalt nivel posibil. În plus, departamentul de marketing va oferi suport partenerilor în vederea promovării produselor din portofoliu și a consolidării cifrei de afaceri.

Partenerii rtk romania vor beneficia de know-how-ul rtk international, dobândit prin prezența de mai mulți ani pe diverse piețe europene. Informațiile și condițiile de la diverși furnizori de servicii nu trebuie să fie obținute sau negociate separat de fiecare agenție în parte, ci vor fi intermediate de rtk și puse la dispoziția agențiilor afiliate.

Într-o primă fază, rtk romania se concentrează pe segmentul de outgoing, pentru a putea oferi clienților români, prin intermediul agențiilor afiliate, cele mai bune produse posibile, pentru orice destinație, cu un excelent raport calitate-preț. Datorită unui portofoliu extins de furnizori internaționali, gama de servicii turistice pe piața românească va fi îmbunătățită constant.

Într-o etapă ulterioară, este posibilă și promovarea turismului de incoming în România, prin intermediul rețelei de peste 3.000 de agenții de turism afiliate rtk în străinătate.

rtk international, cea mai mare asociație germană de turism, a fost fondată în anul 2003. Compania este responsabilă pentru extinderea și pe alte piețe a modelului de parteneriat rtk, implementat cu succes în Germania.