Switch to: English
A fost lansat, pe apă, în Delta Dunării primul traseu de turism lent, între Tulcea și Mila 23. Ideea a aparținut multiplului campion Ivan Patzaichin, care a vrut să creeze o experiență unică pe lângă localitatea sa natală.
Ruta a fost lansată în cadrul unei caravane, organizate în timpul festivalului dedicat marelui sportiv.
Zeci de caiace și bărci fără motor au pornit din Tulcea pe traseul unic ce se întinde pe 55 km. Ideea primului traseu de turism lent din Delta Dunării aparține marelui campion Ivan Patzaichin, care s-a stins în urmă cu 3 ani.
Teodor Frolu, vicepreședintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23: „După două zile de vâslit, vom ajunge la Muzeul Ivan Patzaichin și așa putem spune că am creat o nouă infrastructură turistică, memorială și culturală unică în România”.
Traseul a fost omologat de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. Instituția a anunțat și un nou regulament de campare în rezervație. Până acum, acest lucru era sancționat.
Bogdan Bulete, guvernatorul Deltei Dunării: „Se cheamă „punctele de înoptare aferente turismului lent”. În principiu, de la 6 seara, pâna a doua zi dimineața, la 7, 8 vor putea campa legal pe teritoriul rezervației. Toate permisele pentru înoptare vor fi contra cost se va situa în jurul valorii de 50 RON”.
Caravana „ Apele Unite ale Românei” face parte din cadrul Festivalului Ivan Patzaichin, dedicat multiplului campion olimpic, mondial și european.
Switch to: English