Agenția de turism Cocktail Holidays se aşteaptă ca numărul de turişti pe care îi va trimite în Grecia în 2020 să fie de circa 5.000. Grecia este destinaţia principală din portofoliul companiei, aducând jumătate din venituri, iar într-un an bun cam 15.000 de turişti ajungeau acolo prin intermediul acestei agenţii.
Dan Goicea, fondatorul Cocktail Holidays a declarat ca agenția a returnat banii pentru vacanţe doar acolo unde nu erau încă plătite zborurile sau cazarea. De asemenea, acesta a mai precizat că au fost amânate toate plecările către Turcia până pe data de 17 iulie şi nici atunci nu ştii dacă zborurile vor putea fi reluate spre aceasta destinație.
Compania a reprogramat pentru anul acesta sau anul viitor circa 60% dintre turiştii care îşi rezervaseră vacanţe pentru această vară.
Întrebări Frecvente
Câți turiști trimite Cocktail Holidays în Grecia în 2020?Agenția estimează un număr de aproximativ 5.000 de turiști pentru acest an.
Ce procent din turiști au ales reprogramarea vacanțelor?Aproximativ 60% dintre turiștii care aveau rezervări pentru această vară au ales să reprogrameze pentru anul curent sau viitor.
Care este situația zborurilor către Turcia?Plecările către Turcia au fost amânate până pe 17 iulie, reluarea zborurilor fiind încă incertă.