Capacitatea de cazare din România a scăzut cu peste 54% în S1

Imagine de ming dai de la Pixabay

Capacitatea de cazare a structurilor de primire turistică a fost în primul semestru din 2020 cu 54,9% mai mică faţă de perioada similară a anului trecut, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică.

În primele şase luni, din 2020, hotelurile au deţinut cea mai mare pondere, de 60,2%, în totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, fiind urmate de pensiuni agroturistice cu 13,1%, pensiuni turistice – 12%, vile turistice – 4%, hosteluri – 3,8%, moteluri – 3,2% şi restul tipurilor de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică – 3,7%.

Sosirile vizitatorilor străini în România în primele şase luni din 2020 au fost de aproape 2,725 milioane, în scădere cu 50,8% faţă de semestrul I 2019.

Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii străini pentru călătoriile către România – 79,7% din numărul total de sosiri; restul călătoriilor au fost efectuate cu mijloace de transport aerian (17,6%), naval (1,7%) şi feroviar (1,0%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate în semestrul I 2020 au fost de 5,121 milioane, în scădere cu 49,6% faţă de semestrul I 2019. Cea mai mare parte a călătoriilor vizitatorilor români în străinătate a fost realizată cu mijloace de transport rutier (68,8%); restul călătoriilor au fost efectuate cu mijloace de transport aerian (30,5%), feroviar (0,5%) şi naval (0,2%).

EnglishRomanian