Brandul sub care sunt operate restaurante renumite din lume ajunge în Bucureşti

Switch to: English

One United Properties, principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, a încheiat un parteneriat cu Paris Society, parte a grupului Ennismore, pentru deschiderea unui restaurant Bonnie în cadrul hotelului Mondrian Bucureşti.

Fondat în 2008 de Laurent de Gourcuff şi parte din grupul Ennismore, Paris Society deţine în portofoliu peste 70 de locaţii şi numără peste 3.000 de angajaţi.  Brandul îşi dezvoltă activităţile în jurul a patru poli complementari : Restaurante – Evenimente – Cluburi – Hoteluri.

Primul hotel sub brandul Mondrian din Bucureşti, care va avea aproximativ 100 de camere, urmează să fie deschis până în anul 2026 lângă Ateneul Român, în urma unui parteneriat între dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE) şi compania de ospitalitate Ennismore. Hotelul va fi construit pe Strada George Clemenceanu, nr. 8-10.

Hotelul Mondrian a fost deschis pentru prima dată în 1985 în Los Angeles sub numele de Le Mondrian de către grupul L’Ermitage Hotel, fiind ulterior achiziţionat de Ian Schrager şi Morgans Hotel Group, în 1996, şi redenumit Mondrian Hotel Los Angeles. Din 2021, brandul Mondrian, inclusiv flagship-ul din Los Angeles, este gestionat de Ennismore, în urma unui joint venture cu Accor, care este acţionarul majoritar.

Switch to: English