ANAT este organizator al conferinței Asociației Europene a Agențiilor de Turism și Touroperatorilor

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat că a obținut organizarea conferinței ECTAA – Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Turoperatorilor. Evenimentul, care va reprezenta cel mai important summit al profesioniștilor din turism găzduit de România în ultimii 15 ani, se va desfășura la Poiana Brașov în perioada 13 – 14 iunie, continuând apoi la Brașov în perioada 14-15 iunie 2024, și va reuni aproximativ 50 de reprezentanți ai conducerilor asociațiilor naționale europene de profil, care grupează aproximativ 80.000 de tour-operatori și agenții de turism din Europa și din alte țări cu tradiție în turism.

Potrivit organizatorilor, evenimentul va fi o oportunitate extraordinară pentru autoritățile naționale și locale dar și pentru membrii ANAT să interacționeze cu reprezentanții principalelor piețe de turism, contribuind astfel la consolidarea parteneriatelor și la schimbul de bune practici în cadrul industriei turismului. Participanții vor beneficia și de un program care le va oferi ocazia de a descoperi frumusețile și resursele turistice ale zonei Brașov. Recent, Brașovul a fost inclus în topul celor mai importante 25 de destinații mondiale pentru 2024, conform clasamentului publicat de Tripadvisor, alcătuit în urma recomandărilor a peste 8 milioane de turiști care au fost în acele locuri.

ANAT este membru asociat al ECTAA din 1999 și membru cu drepturi depline de la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. ANAT a mai găzduit două reuniuni ECTAA în 2002 și 2007, la București, însă viitoarea conferință va reuni mai mulți participanți si va oferi mai multă vizibilitate întrucât în cadrul ei vor avea loc și alegerile pentru viitoarea conducere ECTAA pentru următorii doi ani.

ECTAA a fost înființată în 1961 la Bad Kreuznach (Republica Federală Germania) de către asociațiile naționale ale agențiilor de turism și operatorilor de turism din cele 6 state membre fondatoare ale Pieței Comune. Alte asociații naționale s-au alăturat ECTAA odată cu extinderile succesive ale Uniunii Europene, inclusiv România, în 2007. Membrii ECTAA sunt asociațiile naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene, precum și ale Norvegiei, Elveției și Regatului Unit. În plus, există trei membri internaționali din Tunisia, Malaysia și Israel.