Actualizare: Turism Felix a deschis oficial aqua parkul Venus din Bihor

Aqua parkul Venus din 1 Mai, județul Bihor, a fost redeschis oficial după aproape 2 ani de lucrări ce au impus refacerea integrală a ștrandului și investiții de 14 mil. EUR.

Complexul este aflat în portofoliul Turism Felix SA, companie deținută de fondul de investiții Transilvania Investments.

Acesta este situat pe o suprafață de 4,3 ha, cu 6 bazine cu apă termală sau apă încălzită, pentru înot sau dotate cu sisteme de masaj aquatic sau jacuzzi. Alte 2 bazine sunt destinate copiilor care se pot bucura și de spațiile de joacă amenajate.

Cele 5 hoteluri și 2 ștranduri deținute de Turism Felix sunt principala destinație turistică din județul Bihor. Accesul la resursele naturale de apă termală permit operarea pe întreaga perioadă a anului pentru aproape toate activele din portofoliu.

Transilvania Investments este unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din România, listat pe Bursa de Valori București, sub simbolul TRANSI.

Abonare la newsletter / Subscribe to our newsletter

Alege lista de distribuție / Chose your list

Lists