A început programul ”Litoralul pentru Toți 2024”

Imagine de Pexels de la Pixabay

Programul ”Litoralul pentru Toți 2024” se desfășoară anul acesta în perioada 3 mai – 20 iunie și 1 septembrie – 15 octombrie, în cadrul acestuia se înscriu în fiecare an hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc.

Potrivit tarifelor de pe site-urile operatorilor de turism, până pe data de 20 iunie, românii pot petrece un sejur la mare chiar și pentru tarife începând de la 70 de lei.

La ediția din acest an a programului s-au înscris hoteluri precum: Hotel Modern, Hotel Central sau Hotel Voila, din Mamaia, Hotel Vis, Hotel Cupidon sau Hotel Minerva, din Eforie Nord, Hotel Q, din Neptun-Olimp, sau Hotel Dana, din Venus, ori Hotel Corsa, din Mangalia.

Nopțile de cazare rezervate prin intermediul acestui program pot fi achitate inclusiv cu ajutorul voucher-elor de vacanță.

Programul “Litoralul pentru Toți” se află la ediția cu numărul 43 și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.