WTC a inregistrat o pierdere de 8 milioane RON in 2005

Conform datelor furnizate catre Monitorul Oficial de catre World Trade Center, WTC, Bucuresti, compania care detine hotelul de 4 stele Sofitel, a inregistrat in anul 2005 o cifra de afaceri de 54,3 milioane RON, cu aproximativ 15% mai putin decat in 2004 si pierderi de aproximativ 8 milioane RON, desi in exercitiul financiar predecent a inregistrat un profit de 160 milioane RON.

Pana anul trecut WTC detinea in portofoliu, pe langa hotelul Sofitel, si Clubul Francez si Satul Francez, insa ultimele doua active au fost cedate Municipalitatii Bucuresti, in contul datoriilor pe care compania le are la stat. Datoria raportata de catre companie la sfarsitul anului trecut era de 60 milioane EUR catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, AVAS, totodata si unul dintre actionarii companiei.

Companiile Bouygues Batiment, Debarth si AVAS, detin cele mai mari pachete de actiuni, fiecare controland cate 20% din WTC iar printre actionarii minoritari se numara si lantul hotelier francez Accor, care conduce, sub contract de management, hotelul Sofitel.

Complexul WTC include hotelul Sofitel care detine 202 camere, spatii de birouri, sali de conferinte si o galerie comerciala, World Trade Plaza.

In ultima perioada au existat informatii protrivit carora hotelul Sofitel ar fi de vanzare si Gheorghe Copos ar fi unul dintre potentialii cumparatori. Oficialii Sofitel au negat insa aceasta informatie.
Source: Ziarul Financiar