Unita Turism: afaceri de 4,4 milioane EUR in T1

Compania Unita Turism care apartine omului de afaceri timisorean Josef Goschy, a inregistrat in primul trimestru din 2009 afaceri de 4,4 milioane EUR, in scadere cu 32% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

In trimestrul I, gradul mediu de ocupare a fost de 21,9%, in scadere fata de anul trecut, cand gradul mediu de ocupare din primul trimestru al anului a fost de 50%, a declarat Josef Goschy.

Gradul mic de ocupare din aceasta perioada se explica si prin faptul ca peste de 40% din capacitatea de cazare a hotelurilor grupului Unita Turism, adica 1.460 de camere se afla pe litoral si nu functioneaza decat in sezonul estival.

Goschy este unul dintre cei mai importanti proprietari de hoteluri de pe litoral, el detinand trei unitati in Mamaia – Comandor, Amiral si Orfeu, trei in Olimp – Amfiteatru, Belvedere, Panoramic si doua in Cap Aurora – Onix si Safir.

Hotelurile de 2 stele din Cap Aurora au fost scoase la vanzare, pentru suma de 6 milioane EUR, pentru a face rost de bani pentru modernizarea altor unitati din portofoliu, precum reclasificarea hotelului Panoramic din Olimp la 4 stele.

Source: Ziarul Financiar