Unele terenuri pe care se afla unitatile de cazare de pe litoral sunt in proprietatea statului

Proprietarii unor hoteluri de pe litoral se justifica pentru ca nu efectueaza investitii in modernizarea unitatilor de cazare, prin faptul ca terenurile pe care se afla unitatile sunt in proprietatea Consilului Local Constanta, iar acesta din urma nu are nicio intentie sa renunte la teren.
La inceputul anului 2007, compania Mamaia SA a anuntat ca nu a reusit sa ajunga la vreo intelegere cu CL Constanta in privinta terenurilor pe care se afla amplasate hotelurile. La acea data, consilierii au respins acordarea cu titlu gratuit a terenurilor aflate sub activele unor importante societati comerciale, printre care Mamaia SA, Electrica Dobrogea, Transelectrica si Oil Terminal, pe motiv ca firmele respective au destui bani sa cumpere terenurile pentru a le facilita transferul cu titlu gratuit.

Source: Financiarul